Portretul lui Dorian Grey de Oscar Wilde: Recenzie

Gen: Clasic, Gothic

Anul apariției: iulie 1890

Nr. pagini: 301

Editură: Polirom

 

3_oscar_wilde_portretul_lui_dorian_gray_cvr_new-1_1.jpg

Descriere:

Dorian Gray, un tânăr de o frumusețe tulburătoare este un novice blocat între două lumi diferite. Pe de o parte, Basil Hallaward, un suflet blând și artist desăvârșit, încearcă să-l ferească pe Dorian de putreziciune și durere, invitându-l mereu să stea cu el în atelierul său, unde tânărul i-a fost de nenumărate ori muză.

Însă, totul se schimbă când Dorian îl întâlnește pe lordul Henry, un sumbru bărbat fără scrupule, care-l face să renunțe la dragoste pentru ispită, la bunătate pentru propria plăcere, la inocență pentru dorință.

Dorian Gray își vinde sufletul în schimbul tinereții veșnice folosind drept instrument un portret blestemat.

14563457_1741823909401687_2783599414352703452_n.jpg

Despre Oscar Wilde:

oscar-wilde.jpg

„Mi-am pus geniul în viață, iar în operă numai talentul.”, îi spunea Oscar Wilde prietenului său, Andre Gide. Indiferent dacă această celebră frază a fost rostită sincer sau nu, Oscar Wilde este una dintre cele mai proeminente figuri ale sfârșitului de secol al XIX-lea. Gide își  amintște într-o notă despre Wilde: „(…) avea ceea ce Thakeray numește <darul de capatâi al marilor bărbați: succesul>. Gesturile lui și înfățișarea lui triumfau. Succesul său era atât de sigur încât părea să-l preceadă pe Wilde, care n-avea altceva de făcut decât să avanseze în urma lui. Cărțile sale uimeau și fermecau. La Londra, piesele sale aveau să se afle în centrul atenției. Era bogat; era înalt; era chipeș. Era plin cu noroc și copleșit cu onoruri. Unii îl asemănau cu un Bachus asiatic, alții cu un împărat roman; pentru câțiva era însuși Apollo. Și adevărul este că strălucea.”  Sursă: AICI

Părerea mea:

Portretul lui Dorian Gray a fost o carte tulburătoare. Scrisă într-un mod înviorător, romantic, sau cum îmi place să-l numesc ‘delicos’, stilul lui Wilde m-a introdus într-o adevărată operă de artă, ambiantul a fost plăcut, iar povestea înălțătoare.

14606370_1741825809401497_1469493667866209163_n.jpg

‘În lumea obișnuită a faptelor, cei răi nu erau pedepsiți și cei răi nu erau recompensați’

Dorian a fost mielușelul naiv și drăgălaș al poveștii, cel puțin, la început. A fo14484833_1741826059401472_6717525183154795580_n.jpgst înfiorător cum o persoană atât de inocentă și sensibilă s-a putut degrada până nu și-a mai recunoscut sinele… Lordul Henry a fost un bătrân urâcios, însă cu minte ascuțită și concepte cel puțin interesante. L-am apreciat ca și tipologie, și l-am urât pentru putreziciunea ce a infiltrat-o într-un suflet nobil.

‘Artistul nu poate fi niciodată morbid. El are posibilitate să exprime orice.’

Acestă carte este depre influențe, păcate și importanța conștiinței în viețile noastre. Despre decădere, însă și ridicare. Un roman artistic absolut minunat în care remușcările nu au adus însă și iertarea.

Mi-a plăcut în mod special citatul lui Shakespeare prezentat în carte, mi se pare că l-a definit foarte bine pe Dorian:

‘Sau ești doar o spoială a durerii?

Chip fără suflet’

Vă recomand această carte dacă vreți să aflați secretul transfigurării sufletului uman!

Bookblogger Tag

Holaaa! Afară e caaald… Soarele e nemerniiic… Iară Lili face un tag drăguț pe care i l-a lăsat Yuki.

Despre ce e vorba?

Bookblogger tag!

Să începem!

1. Top 3 lucruri pe care nu le suporți la o carte?

Nu suport cărțile în care totul e lapte și miere, cele cu personaje utopice și fermecătoare și cele care abordează teme serioase în mod superficial.

dracula.gif

2. Descrie locul tău perfect pentru citit. 

Cămăruța mea îngustă și drăguță. Poate părea ciudat pentru claustrofobi, nu și pentru agorafobii ca mine. Mă simt perfect înăuntru.

3. Trei confesiuni legate de cărți. 

Îmi aleg cărțile pe care urmează să le citesc în funcție de cât de interesant găsesc titlul. Acum, consider cărțile cu vampiri dezgustătoare *singura excepție fiind Dracula*. Șiii… Caut din ce în ce mai mult cărțile lui Gabriel Garcia Marquez.

4. Când a fost ultima dată când ai plâns în cursul lecturării unei cărți?

Pff… Pot răspunde cu ‘pas’. Nu? Nu? Off… Recunosc, am plâns la Sertarul cu ură, DAR nu pentru că ar fi existat melodramatism. În niciun caz. Cred că a fost de frustrare, sau mai degrabă furie. Mi-am regăsit în această carte cam toată ura strânsă în ani pentru tot ce ține de univers.

giphy.gif

5. Câte cărți se află în acest moment pe noptiera ta?

Nu am noptieră. Îmi las cărțile pe care le citesc/ urmează să le citesc pe pat. Acum recitesc Oameni, îngeri și demoni care a rămas la fel de simpatică cum mi-o amintesc. Mai am Identitatea de Kundera și Regina de gheață pe care abia aștept să le încep .

6. Care este gustarea ta preferată în timp ce citești?

Hmm… Popcorn? Și ceai sau ciocolată caldă. Nu știu, de obicei nu mănânc/ sorb în timp ce citesc. Sunt destul de neatentă, mai ales dacă povestea este captivantă, și țin prea mult la cărți pentru a le trata astfel.

7. Numește trei cărți pe care le-ai recomanda tuturor.

Tuturor? Ăă… Chiar și celor care nu au citit o carte în viața lor? Ok. Păi atunci voi recomanda următoarele serii: Jocurile Foamei, Academia Vampirilor și ceva Casa Nopții. Nu am nimic cu aceste serii, chiar și eu mai citesc astfel de cărți cât timp sunt în reading slump sau doar obosită. Doar că simt că am nevoie de ceva mai complex, care să-mi potolească setea pentru întrebări, iar care apoi să mă sece din nou. E drăguț așa.

8. Arată-ne o poză cu raftul tău favorit din biblioteca ta.

13529022_1704097613174317_3828522787251695168_n.jpg

Ăsta e destul de drăguț *scuzaați claritatea imaginii*.

9. Scrie în trei cuvinte ce înseamnă cărțile pentru tine.

Emoție. Dăruire. Demență.

Și alte o mie de lucruri.

tumblr_nh9h3gG1fu1rp0vkjo1_500.gif

10. Care este cel mai mare secret de cititor al tău?

Urăsc să împărtășesc secrete. Urăsc. Știu că totuși dacă nu vă dau ceea ce vreți nu veți mai citi niciun articol de-al meu… Așa că, spre amuzamentul vostru, spun că pe când eram mică (da’ mică și tare toantă), îmi plăcea mult seria aia, cum se numea? Tw- toai- twi…Ăăă…Twilight? Ăhă! Dap. Ăsta-i secretul. Nu că ar mai fi.

 Nu știu cine a mai făcut tag-ul, așa că cei care vor să-l preia, sunt liberi să o facă 🙂

Lili.

Interviu cu Andrei Cioată

13344637_863965967083068_2179649879278129652_n

Andrei Cioată, scriitorul romanului Toate sfârșiturile sunt la fel, este de o sensibiltate năucitoare, un suflet blând și profund, incredibil de talentat în arta cuvintelor, și la fel ca Andrei personajul din a lui carte, este perfecționist și se luptă să se facă remarcat; să lase ceva din urma sa, fapt care l-a și reușit.

Astăzi îl vom cunoaște mai bine pe Andrei, autorul care plănuiește curând să publice, de această dată, un volum de poezii.

   1. Bună, Andrei! Mă bucur că ai acceptat să-mi răspunzi la întrebări! Încă de când am terminat să-ți citesc romanul, m-am întrebat dacă ți-a luat sau nu mult timp să-l scrii. Am observat cât de atent ți-ai ales cuvintele, și tind să cred că ai lucrat la el mai mult în momente intense. Am dreptate?

   Bună, Lili. Mulțumesc mult pentru acest interviu și te rog să-mi scuzi întârzierea, dar sunt prins cu destul de multe lucruri. Prioritare, să le spun așa. Au fost momente intense în care am lucrat la roman, momente intense în care am scris, în care am trăit ce-am scris, dar cuvintele, sincer, nu le-am ales eu. Niciodată. Când începeam să scriu, ele pur și simplu vineau de la sine, de undeva din meningele creierului, habar n-am, dar cred că, în acele momente, am făcut apel la ceea ce activitatea mea literară, experiența mea a sute de cărți citite, înseamnă. Pur și simplu veneau, iar eu le integram într-o formă viabilă. În pas cu dezvoltarea romanului meu. Și-atât!

 

   2. De unde izvorăște sensibilitatea ta și a lui Andrei (personajul) ? Am avut senzația că acesta a fost deosebit chiar dinainte de trece prin dificultăți semnificative.

   În primul rând, din imaginație. Și, totuși, vreau să cred că fiecare autor se inspiră din viața lui reală. Zeruya Shalev spunea: „… orice carte scrisă are nevoie de un trecut.” Ei, bine, mai bine n-ar putea-o spune cineva. Orice carte are nevoie de un trecut din care să fie țesută. Dacă nu recunoști asta, este nedrept. Nu doar pentru cititor, aș spune, ci și pentru tine. Pentru tine, ca scriitor.

 

    3. Chiar și înainte de a debuta, ai avut o relație specială cu arta scrisă, fapt pe care îl putem observa de pe blogul tău Where the rain falls. Totuși, această conexiune s-a consolidat de abia în clasa a-9a. Care a fost romanul care te-a introdus definitiv în lumea cărților?

   Hm… Sincer, prima mea lectură cu sufletul a fost Maitreyi, de Mircea Eliade. Am citit-o într-o zi. Defenitiv, definitoriu, aceasta este cartea care mi-a indicat calea pe care merg acum. Și nu regret deloooc!

 

   4. În “Toate sfarsiturile sunt la fel”, B. are un rol important în maturizarea lui Andrei. Fiind un personaj cu puternică însemnătate, cred că toți fanii romanului se întreabă la ce nume te-ai gândit pe când lucrai la acest caracter. Ni l-ai putea împărtăși?

   Nu știu cât de prostesc o să sune ce vreau să spun, dar, sincer, nu m-am gândit vreodată la un nume pe care să-l accord lui acestui personaj, B. Da, recunosc, îmi tot făceam scenarii, cum ar fi fost să-l cheme așa, cum ar fi fost să-l cheme așa, dar așa? Nu. Nu. Cred că B. este inițiala care l-ar caracteriza cel mai bine. Fiecare citititor i-ar putea atribui un nume. Irelevant, oricum, sufletul este identitatea noastră, nu o ordine de litere dintr-un buletin!

 

   5. Care a fost personajul tău preferat din propia-ți carte și de ce?

   B. De ce? Simplu: pentru că el este o întruchipare, fie și ea ficțională și într-o măsură destul de mica, a mea.

 

    6. Ne-ai putea împărtăși câteva citate din cărțile tale preferate?

   Sigur că da. Pe aripile vântului este, a fost și va fi cartea mea preferată din toate timpurile. Am certitudinea asta! Un citat favorit din această carte ar fi ‘… și mâine e o zi.’ . Apoi, chiar recent am terminat o carte pur și simplu minunată, Îți voi dărui soarele, de Jandy Nelson. Deși nu prea sunt eu cu cărțile cu și despre adolescenți, această carte pur și simplu mi-a intrat sub piele și a născut atâtea sentimente în mine! Oh! „Cerul din burtă”, de Ioana Nicolaie, Anna Karenina, Un veac de singurătate, Second life, de S.J. Watson, sunt un mare fan Lord of the rings, de Tolkien. Și ar mai fi!

 

    7. Ce schimbă cărțile în viața ta?

    Totul. Fără să exagerez. Cărțile sunt suflete înrădăcinate în realitatea noastră!

 

    8. Deși BAC-ul se apropie primejdios, ai ales să-ți petreci timpul lucrând la un volum de poezii. Iată! “Surâsuri aldine” nu numai că este terminat și gata de răsfoit, se mândrește și cu hăinuțe frumoase! Fiind prima lucrare de o asemenea amploare în versuri, bănuiesc că a întâmpinat și dificultăți. Au existat momente în care ai simțit ca nu îl poți continua atât din cauza ideilor ce ți se încâlceau, cât și a stresului acumulat din urma olimpiadelor la care ai participat și a școlii? Dacă da, cum ai reușit să treci peste acestea?

    Nu mă sperie BAC-ul. Deloc. Sunt oarecum speriat de admiterea de la facultate, pentru că e destul de mult și-mi doresc cu toată inima să reușesc. Poate ar suna arogant, dar niciodată nu mă chinui să scriu. Încep să scriu, iar cuvintele pur și simplu curg pe foaie, curg în poezie, se-așază singură, dansează, pam-pam, și iată poezia. Stresul a fost, deopotrivă, înfiorător. Am avut zile în care am crezut că am să clachez, că nu mai pot, că totul este de prisos și nu voi reuși niciodată. Bineînțeles, mi-am alungat aceste „gânduri negre”, m-am reînarmat cu dorință, speranță… și vreo cinci manual de chimie și trei de bio. Dă-i tare, zbate-te, dacă vrei să reușești! Nimic nu pică din cer – dacă nu e ploaie!

13315436_863956297084035_8881429645902912723_n.jpg

 

   9. Ne-ai putea împărtăși câteva versuri din “Surâsuri aldine”?

trăiesc înlăuntrul meu cu un străin
care țipă și strigă
dintr-un salt el cade lângă mine
și-l observ aproape de gâtul meu
lângă părul meu îi văd părul
atât de frumos
lângă mâinile mele i se mișcă mâinile
atât de subțiri
mă ascund sub o piatră
aici, vreau să cred, nu încăpem amândoi.
dorm pentru a se odihni el
mă trezesc pentru ca el să plece altundeva
mâinile mele, brațele mele precum o gloată
le-am adus aici
doar pentru el.
eu –
eu sunt străinul.

 

10. Ce spun cărțile pe care le citești despre tine?

   Îmi place să citesc despre viață și oameni. Despre ce-au ei mai fictional, având în vedere cât sunt de fictive. De asta îmi place Alice Munro. De asta nu citesc fantasy, de asta nu citesc SF, despre roboți, despre cibernetică. Nu, nu. Omul este cel mai mare mister al universului, el trebuie descoperit și cercetat.

 

11. Ce spun cărțile pe care le-ai scris despre tine?

   Că dacă-ți dorești cu adevărat, mereu vei reuși. Mereu.

9550_778922775587388_4090646039521720117_n.jpg

 

12. Compune un haiku cu titlul “Libertate”!

joc practic și fictiv: dacă privești în dreapta ai să observe a ta mână

stângă, peste cea dreaptă

și doar când le vei ridica una de peste cealaltă, vei ști ce înseamnă libertatea.

 

Mulțumesc, din nou, Andrei! Pentru a-i comada cartea lui Andrei,  dați click AICI. Pentru a citi recenzia acestei cărți, click AICI.

Interviu cu Anca Zaharia!

12821494_1035184609838379_2137944163454389711_n.jpg

 

Anca Zaharia este autoarea volumului de poezii Seratarul cu ură, carte în care și-a adunat toți anii petrecuți cu dispreț și disperare și i-a pus pe hârtie. Cristina Nemerovschi, critic literar și autoare la rândul ei, spune:

Anca Zaharia este unul dintre acei rari scriitori inteligenți, cu gust impecabil în ce privește literatura scrisă de alții, care a citit și a înțeles îndeajuns de mult încât își permite să se joace chiar și cu acele teme în fața cărora novicii au în general o formă de respect paralizantă, care le inhibă scrisul, ajungând să-l facă ridicol, fals sau clișeic – aflată la polul opus, Zaharia scrie cu ușurință și umor despre moarte, iubire, copilărie, părinți, obsesii, nemulțumiri, dezgust, despre lumea din jur, simțind că tot ceea ce poate fi trăit poate fi de asemenea pus într-o poezie. Și câtă dreptate are!

Astăzi vom avea ocazia de a o cunoaște mai bine pe autoare, printr-un interviu!

12928165_10208807459002046_6456155167133185553_n

   1. Bună, Anca! Mă bucur că ai acceptat să-mi răspunzi la întrebări! Pentru început, aș vrea să te întreb dacă tu consideri lectura autoterapie și de ce.

Bună, Lili! Eu mă bucur că-mi pui întrebări, că mă simt băgată în seamă și e bine.

Da, lectura e autoterapie, dar nu pentru toată lumea. Unii chiar scriu să-și rezolve niște lucruri, alții scriu că așa e cool, alții poate dintr-o combinație între cele două.

 

 2. Deși ai debutat acum un an, ai afirmat că încă iubești cărțile “ca în prima zi”. Alegi titlurile pe care vrei să le citești după anumite criterii? Dacă da, care sunt acestea?

Cărțile le iubesc dintotdeauna și n-au legătură cu debutul. În mintea mea există o delimitare clară: există CĂRȚI și mai există și cartea mea, care e o chestie cumva adiacentă acestei bule imense cu cărți în general. Sunt un om slab și aleg cartea după copertă, după culoare, după tot ce-ți fură ochii și te păcălește că așa poate fi și conținutul. Nu mă prea înșel, totuși. Dar am în cap o listă maaare cu autori pe care îi caut mereu (Steinbeck, Danilo Kis, Palahniuk, Waltari) și chiar de edituri (Polirom, Humanitas Fiction – sunt infime șansele de a da greș), dar și o listă cu autori pe care nu îi voi cumpăra, pentru că nu mă interesează, însă și una de edituri de la care nu cred să fiu vreodată tentată să trec de primele etape ale răsfoirii și citirii unui paragraf-două (For You, Adevăr Divin).

 

 3. În ce măsură s-a schimbat viața ta după debut?

Nu s-a prea schimbat. În mod clar nu mi-am cumpărat o vilă pe malul oceanului, așa cum e dezirabil.

Am cunoscut câțiva oameni faini care au fost plăcut impresionați de carte, am primit câteva reproșuri de la unii care au zis că nu-i bine că „Sertarul cu ură” te face să te simți nasol, că o carte trebuie să te facă fericit, în viziunea lor. Per ansamblu, cred că am mai învățat câte ceva despre oameni.

 

   4. Spune-ne un roman care a avut rolul de a te schimba la un moment dat, te rog. Ți-ai putea explica alegerea printr-un citat din cartea respectivă?

Vaaai, mereu îmi place să zic despre cât de mult m-a impresionat „Bucuria vieții” a lui Irving Stone, cartea despre viața nefericită și boemă a lui Van Gogh. Ce mi-a plăcut mult în cartea asta e ceea ce îi spune cineva lui Vincent (cred că fratele lui, dar nu sunt sigură): „Omul care n-a fost niciodată nefericit n-are ce picta, Van Gogh. Fericirea e bovină, e bună doar pentru vaci sau negustori. Artiștii își trag seva din durere.”

 

   5. Ai da o petrecere literară cu tema…

Deja clișeic, acum că toată lumea a descoperit cât de minunat a fost Jazz Age, dar aș da o petrecere literară cu tema New Orleans în anii 1920.

 

 6. Jurnalul tău de librar este foarte cunoscut! După fiecare “episod” din acesta, mi se întâmplă să mă întreb: “Pe o scară de la 1 la 10, cât de mult îți urăști tu, Anco, slujba?”

Nu-mi urăsc deloc jobul. Probabil pare paradoxal. Din toată istoria mea de librărit, locul ăsta de muncă e cel mai bine plătit, cu programul cel mai ușor de acceptat, cu cei mai faini colegi și tot așa. Însă clienții sunt insuportabili, cred că ușor mai nașpa decât cei întâlniți prin alte părți. Ori îmbătrânesc eu și mi se duce răbdarea pentru aerele tuturor cretinilor cu pretenții care nu înțeleg logica elementară, iscându-se situații de genul:

– Vreau peretele ăsta.

– Poftim?

– Ăsta. Peretele. Acum, al meu. Vreau, ngî, ngî.

– Știți, e un perete, nu e de vânzare.

– Cuuum? Ești nesimțită, nu-ți faci treaba. E magazin, trebuie să fie totul de vânzare. De ce nu-mi dai? Tu știi cine sunt eu? Sunt cetățean european, chem Protecția Consumatorului dacă mai ești așa negativistă și zici nu și nu.

Sigur, este o situație posibilă, nu s-a întâmplat încă. Nu cu peretele, dar s-a întâmplat fix așa cu alte chestii care nu-s de vânzare, iar pentru mine ăsta e motiv să vreau să pocnesc oameni.

 

 7. Ce ai fi vrut sa devii când erai mică?

Când eram chiar tare mică, mă vedeam ba Andreea Marin, ba ceva secretară îngropată în hârtii. Apoi, multă vreme, profesoară. Apoi, știi tu, I gave up.

 

 8. Ai obiceiuri proaste în timp ce scrii /citești?

În timp ce scriu, nu. Sunt în altă lume, altă dimensiune, n-am treabă cu nimic din realitatea de lângă mine.

Până acum câteva luni mâncam când citeam. Am scăpat de obiceiul ăsta cretin, mi-am dat seama că nu-mi era foame, în primul rând  (și-atunci de ce să ronțăi?), iar în al doilea rând am vrut să fac o delimitare: îmi place foarte mult să mănânc și-mi place la fel de mult să citesc. De ce să le amestec?

 

   9. Ce înseamnă arta pentru tine?

Cam ce zice citatul de mai sus din „Bucuria vieții”: arta este durere, iar asta o face cu atât mai mult frumoasă și importantă.

 

   10. Am auzit că lucrezi la un roman despre un restaurant ambulant (pe care sper că îl vei publica). Ne-ai putea da mai multe detalii?

Da, este ceva lume în plin proces de degradare apocaliptică; acțiunea se întâmplă în viitor, iar cei inutili societății ajung să fie vânat și apoi hrană pentru cei bogați în acest restaurant.

 

    11. Să presupunem că vei publica acest roman. Ce titlu ai vrea să-i dai?

Are și un titlu de lucru romanul, posibil să rămână acesta: Meniu Special.

 

    12. Scrie 5 versuri în jurul unui sentiment la alegere.

Pentru ce să lupți

Când știi că și fără luptă

Tot acolo

Jos

Ajungi?

Mulțumesc din nou pentru interviu, Anca. Cartea ei poate fi comandată AICI, iar recenzia mea o găsiți AICI.

Toate sfârșiturile sunt la fel de Andrei Cioată: Recenzie

*Mulțumesc Andrei, pentru micul univers dintre coperți dăruit*

Gen: Dramă

Editură: Celsium

Anul apariției: 2015

lansare-carte-cioata1.jpg

Descriere:

Toate sfârșiturile sunt la fel prezintă povestea lui Andrei, un spirit rătăcitor într-o lume cu dezamăgire pe post de pânză și durere în loc de acuarele. În carte reușim să ne dăm seama cât de fragilă este fericirea cu adevărat, cum nu putem fi siguri nici de ce ne aduce următoarea clipă, poate confuzie, dispreț, împlinire sau disperare? Andrei știe acest lucru încă din copilărie, pe când râdea și se juca și se simțea bine, viața l-a adus în pragul în care să nu-și mai găsească locul niciunde. Zilele devin repetitive, monotone, dar băiatul încearcă să scape din cursă, să readucă culorile, frumosul, fericirea în drumul lui și al mamei sale.

Până la urmă găsește o cale, dar este pusă la îndoială, căci nu-i aduce decât mai multă tristețe și durere, însă speranța este vie, este încă acolo, iar Andrei ajunge să se regăsească și să-și împlinească dorința arzătoare: să-și făurească propria poveste în cuvinte.

13265930_1693212320929513_7596442487036553722_n.jpg

Am înțeles prea târziu drama propriei mele existențe, pe care mi-am construit-o crezând că undeva, la capăt, un eu diferit mă aștepta cu niște haine noi, iar după ce îmi voi fi îmbrăcat goliciunea, după ce îmi voi fi întins corpul și avânta în larg, aveam să fiu, în sfârșit, fericit și capabil să îmi răspund întrebărilor care nu-mi dădeau pace.

Părerea mea:

Sunt într-o dilemă. Stau cu privirea ațintită în tavan și mă întreb… Oare există cuvinte, oare chiar există cuvinte care să descrie cât de minunată a fost această carte? Care să concureze cu toată acea puzderie de litere și sunete ce se contopesc și ajung până la urmă să devină sentimente, și nu cuvinte?

“Număr lacrimile care-mi curg în caravanele de stele care, cântând, trec deasupra cerului. Învățații le numesc constelații, dar eu cred că sunt ochii oamenilor care nu dorm, care icnesc de durere”

Urechile pur și simplu mi-au dansat de la început și până la sfârșitul romanului! Stilul autorului de a scrie, grija cu care-și selectează cuvintele, hipersensibilitatea lui… Trebuie 13339557_1693212334262845_6542771046598610309_n.jpgsă recunosc că m-au înduioșat profund.

Andrei trăiește pentru a-și face mama fericită, însă aceasta ia unele decizii cu care el nu este de acord, iar prin urmare, Andrei preferă să fugă decât să accepte acțiunile ei.

Odată cu fuga lui, Andrei evadează din tot ce înseamnă adevăr și realitate, etichetându-le drept ‘minciuni’, renegându-le. Își caută disperat locul în altă parte, alături de altă persoană la fel de sinceră și caldă pe care să o strângă în brațe. Apariția acestuia în viața lui Andrei a lăsat o urmă adâncă chiar și după ce a dispărut, deoarece prin prisma acelui chip zâmbitor a descoperit un alt tip de dragoste, neexprimentat până atunci. Mi-a plăcut în mod special acest personaj, numit simplu ‘B.’ Mi-a plăcut ironia lui, non-conformismul aproape amețitor și chiar tandrețea de care a dat dovadă uneori.

În schimb, personajul pe care l-am detestat a fost Irina, o ființă pe care am considerat-o de plastic, superficială… Aceste două persoane au avut un rol important în maturizarea lui Andrei, pe parcurs și-a dat seama ce este important pentru el, precum și ceea ce avea să facă.

13254081_1693212307596181_6576808895273817096_n.jpgDin păcate, soarta își arată din nou colții, iar noi aflăm motivul pentru care încă din prima pagină ne mărturisește că acesta este pe moarte. Totuși, el ne povestește chiar cu indiferență cum s-a luptat cu boala, fără a dramatiza sau a pune accent pe unele detalii. Mi-a plăcut că s-a axat pe cu totul alte gânduri în ultimile sale (probabil) zile, că s-a luptat să-și ducă la capăt sarcinile pe care simțea că le avea.

Toate sfârșiturile sunt la fel este o perspectivă diferită asupra adolescenței, nu toți -precum nici eu- ne putem regăsi prea mult printre rânduri, dar povestea s-a meritat știută, simțită… Este o creație al unui autor autentic, un refugiu din monotonie, un stil de viață.

Recomand cu căldură această carte tuturor!

Cartea poate fi comandată AICI.

Lili 🙂

 

Sertarul cu ură de Anca Zaharia- Recenzie

*Mulțumiri autoarei pentru carte*

Editură: Herg Benet

Domenii: Imprint Karth, Poezie.

Nr. pagini: 85

Anul apariției: 2015

13236113_1688808018036610_2040997165_n.jpg

Anca este un suflet rătăcit într-o lume plină de mizerie, haos, dezordine. Sertarul cu ură reprezintă gândurile întunecate ale autoarei, pe care aceasta simte că trebuie să și le țină sub control, pentru a nu înnebuni. Autoarea își ‘croșetează’ povestea în 72 de poezii în care nu există protagoniști propriu-ziși, iar sentimentele sunt singurele învingătoare.

Părerea mea:

Sertarul cu ură a fost primul volum de poezii citit, și o inițiere excelentă în această artă. Ura autoarei a avut o putere atât de dominantă asupra mea, încât a trebuit să mă conving timp de două zile să trec la următoarea poezie, deoarece le tot reciteam pe cele din urmă.13267742_1692780064306072_3309859461850086743_n

Anca s-a jucat cu mintea mea aidoma unui ventriloc șiret. A știut de ce sfori să tragă pentru ca marionetele ei să sufere, să dispere, să cadă la pământ resemnate, dar asta doar pentru că însăși autoarea trăiește aceste sentimente.

De fapt, în poeziile ei, nu se străduiește absolut deloc să pară altcineva, acestea având până la urmă caracter intim, precum cel al unui jurnal. În Sertarul Ancăi ne sunt prezentate gândurile șubrede, complexele ei, ne povestește ce a marcat-o și a făcut-o să se simtă mai defectă decât un mecanism ruginit. Pe tot parcursul lecturii, mi-am imaginat-o ca pe o zeiță nemiloasă a răzbunării, care este capabilă să distrugă și să sfâșie pentru a se descoperi pe sine, pentru a întrevedea o rază de soare…Speranța a existat, dar a pierit atât de repede încât autoarea s-a reîntors ca o vijelie, a reizbucnit furtunos, transformându-se în însăși bucata de hârtie însemnată, sfâșiată.

                                                   dă-mi și o carte

                                                   dă-mi mai multe

                                                   ca să învăț din ele cum trebuie să fii tânăr

                                                   eu am nevoie

                                                   de sfaturi de viață

                                                   pentru a le ignora

                                                    pe toate

13254256_1692780110972734_294533272866418201_nMereu m-a atras partea lirică, enigmatică, ce se bazează mai mult pe sentimente decât pe acțiuni, iar în această carte, emoțiile se revarsă în valuri, toate derivate ale laturii pe care încercăm atât de mult să o ascundem: pustietatea sufletului uman, deșărtăciune și gol abisal, urmat apoi de cărbuni încinși, strigăt gutural, înecat, sfârșit, iar în încheiere, când focul se stinge, rămâne acea liniște mormântală, dureroasă, dar liniștitoare într-un mod sumbru.

Îmi este greu să mai citez din această carte. Simt că aș face discriminare între poezii, între strofe, căci e deprisos dacă nu pot transcrie cartea cu totul, când știi că ți-a plăcut fiecare vers în parte, că a avut ceva unic și că ar fi păcat să nu-l împărtășești și pe el.

Nu cred că mai am să adaug decât că această carte este cu adevărat favorita mea dintre toate lecturile mele de până acum. Va dura mult timp până mă voi opri să o recitesc, să zâmbesc subtil la ironia acidă aproape continuu prezentă, să mă simt ca acel martor ajuns prea târziu să ajute, sau însăși cea care a scris o parte din poeme, la cât de mult m-am regăsit în ele.

Dacă mă întrebați câte steluțe primește această carte pentru rating, lăsați-mă să vă13330873_1692780094306069_5147114338133664911_n invit la o plimbare într-o noapte senină, perfectă, fără cel mai mic punctuleț care i-ar putea eclipsa măreția. M-aș opri din mers doar atunci când l-am putea acapara cu privirea pe tot, ca pe un întreg, nu doar o suprafață restrânsă ce îi subestimează adevărata frumusețe. Răspunsul l-ați avea în față, v-aș lăsa pe voi să faceți calculul dacă asta vă doriți. Pentru mine este irelevant. Vă las cu niște melodii la care m-am toot gândit pe parcursul lecturării.

-astă melodie nu e pentru toată lumea :D-

Mulțumesc din nou, Anca!!

Cartea poate fi comandată AICI.

Lili

Opposites book tag!

 

 

 Hellău pasionați înrăiți ai literaturii contemporane, clasice -mai contează?!?- Ne-am adunat astăzi pe blogul meu pentru a celebra ocazia apariției unui nou tag făcut de… *tobele*… Mine!! Ok, știu, nu am mai postat nimic de o săptămână – foarte atipic mie-, dar știți? Am avut afurisita aia de teză la logică și am fost atât de ocupată învățând!! … Sau exersându-mi semnătura pe caietul de logică… Sau cititnd Octopussy și Jocurile Foamei… Sau gândindu-mă la nemurire… Sau făcându-mi copiuțe pentru teză – ok, să sperăm că nu voi avea probleme spunând asta, doar ca să știți, nu le-am folosit :)) –

Deci după atâta osteneală, cred și eu că merit o pauză!

tumblr_n5bgqqgTVv1s2wio8o1_500.gif

Am văzut acest tag pe canalul de youtube a lui Priceiswrong, mi s-a părut interesant și am tradus întrebările pentru… umm… pentru cei ce nu se descurcă atât de bine cu engleza?

Să începem!!


1. Prima carte din colecția ta și cea pe care ai cumpărat-o cel mai recent!

Prima carte a fost Vrăjitorul din Oz, am iubit-o …incredibil de mult…Iar cea cumpărată cel mai recent este Fight Club, un clasic de prin ’99, care mi s-a potrivit mănușă!

2. O carte ieftină și o carte scumpă!

Cartea cea mai ieftină pe care am cumpărat-o este Aventurile Lui Oliver Twist de Charles Dickens, un adevărat chilipir luat de la anticariat cu doar un leu! La polul opus se află Casa Nopții -volumul 4 parcă-, una dintre cele mai proaste cărți citite de mine și achiziționată cu 35 de lei (pesemne eram somnambulă când mi-am luat-o)

post-33868-merida-OH-NO-gif-WHY-Disney-Pr-MuG4-1.gif

3. O carte cu protagonist masculin și una cu protagonist feminin!

Jurnalul unui adolescent timid de Stephen Chbosky, a fost cartea ce mi-a deschis poarta spre psihologie, și cred că aș reciti-o cu plăcere chiar de mai multe ori. Pentru protagonistă voi spune Jocurile Foamei, volumul 1 deoarece tocmai l-am citit.

4. O carte pe care ai citit-o repede și o carte pe care ai citit-o greu!

Am citit ultra mega repede Umbra de John Saul, in ciuda celor 448 de pagini. Am început-o dimineața și am terminat-o seara, într-atât de mult mi-a plăcut! În schimb m-am lălăit cu Madame Bovary din cauza acțiunii lente.

5. O copertă frumoasă și o copertă urâtă!

 Coperta pe care o consider cea mai frumoasă din biblioteca mea este Sertarul cu ură de Anca Zaharia, dar conținutul nu este deloc frumos, de aceea îmi place chiar mai mult decât coperta…

8243821.gif

Iar cartea cu cea mai urâtă copertă ar fi… ei bine oricare carte din seria Academia Vampirilor, parcă sunt concepute exact pentru ca publicul să stea deoparte de ele!

limitele-spiritului-academia-vampirilor-vol-5_1_fullsize.jpg

Pfff…

6. O carte națională și o carte internațională!

Carte națională – Octopussy de Cristina Boncea

Carte internațională – Despre dragoste și alți demoni de Gabriel Garcia Marquez

7. O carte subțire și o carte groasă!

Cea mai subțire carte din bibliotecă este Indentitatea de Milan Kundera cu 150 de pagini, iar cea mai groasă este volumul 5 din Harry Potter cu 867 (doar pentru că am Anna Karenina divizată în mai multe volume)

8. O carte ficțională și una non-ficțională!

Pentru cea ficțională spun Dune pentru că tocmai am început să citesc volumul 1 din această serie, iar pentru cea non-fictivă, merg cu Limbajul trupului de Allan Pease – o carte care m-a ajutat în special să mă înțeleg mai bine.

9. O carte foarte (mult prea) romantică și o carte de acțiune!

Fără ca măcar să stau pe gânduri spun Ultimul cântec de Nicholas Sparks, o carte foarte siropoasă, iar pentru acțiune zic Îngeri și demoni de Dan Brown, care pe mine m-a ținut destul de mult în priză.

adv11.gif

10. O carte care te-a făcut fericită și una care te-a făcut tristă!

Băi, nu știu cum se face, dar eu rămân destul de deprimată și după o carte cu final fericit, nu știu cum reușesc, așa că nu mă întrebați… În schimb, știu că Mândrie și prejudecată mi-a lăsat un oarecare zâmbet pe față după ce am citit-o… O carte cu adevărat tristă este Sertarul cu ură, care deja știu că se află printre favorite chiar dacă nu am terminat-o încă.

gif-gifts-post-princess-Favim.com-859584.gif

Scuzați pentru sfârșitul melo-dramatic, voi încerca să mă revanșez dând tag-ul următoarilor bloggeri:

Cristina Boncea

Oana Arion 

Diana

Yuki

Jessie

Adrian

Sper că nu omit pe nimeni, dar dacă o fac, vă invit și pe voi să preluați tag-ul!