Sertarul cu ură de Anca Zaharia- Recenzie

*Mulțumiri autoarei pentru carte*

Editură: Herg Benet

Domenii: Imprint Karth, Poezie.

Nr. pagini: 85

Anul apariției: 2015

13236113_1688808018036610_2040997165_n.jpg

Anca este un suflet rătăcit într-o lume plină de mizerie, haos, dezordine. Sertarul cu ură reprezintă gândurile întunecate ale autoarei, pe care aceasta simte că trebuie să și le țină sub control, pentru a nu înnebuni. Autoarea își ‘croșetează’ povestea în 72 de poezii în care nu există protagoniști propriu-ziși, iar sentimentele sunt singurele învingătoare.

Părerea mea:

Sertarul cu ură a fost primul volum de poezii citit, și o inițiere excelentă în această artă. Ura autoarei a avut o putere atât de dominantă asupra mea, încât a trebuit să mă conving timp de două zile să trec la următoarea poezie, deoarece le tot reciteam pe cele din urmă.13267742_1692780064306072_3309859461850086743_n

Anca s-a jucat cu mintea mea aidoma unui ventriloc șiret. A știut de ce sfori să tragă pentru ca marionetele ei să sufere, să dispere, să cadă la pământ resemnate, dar asta doar pentru că însăși autoarea trăiește aceste sentimente.

De fapt, în poeziile ei, nu se străduiește absolut deloc să pară altcineva, acestea având până la urmă caracter intim, precum cel al unui jurnal. În Sertarul Ancăi ne sunt prezentate gândurile șubrede, complexele ei, ne povestește ce a marcat-o și a făcut-o să se simtă mai defectă decât un mecanism ruginit. Pe tot parcursul lecturii, mi-am imaginat-o ca pe o zeiță nemiloasă a răzbunării, care este capabilă să distrugă și să sfâșie pentru a se descoperi pe sine, pentru a întrevedea o rază de soare…Speranța a existat, dar a pierit atât de repede încât autoarea s-a reîntors ca o vijelie, a reizbucnit furtunos, transformându-se în însăși bucata de hârtie însemnată, sfâșiată.

                                                   dă-mi și o carte

                                                   dă-mi mai multe

                                                   ca să învăț din ele cum trebuie să fii tânăr

                                                   eu am nevoie

                                                   de sfaturi de viață

                                                   pentru a le ignora

                                                    pe toate

13254256_1692780110972734_294533272866418201_nMereu m-a atras partea lirică, enigmatică, ce se bazează mai mult pe sentimente decât pe acțiuni, iar în această carte, emoțiile se revarsă în valuri, toate derivate ale laturii pe care încercăm atât de mult să o ascundem: pustietatea sufletului uman, deșărtăciune și gol abisal, urmat apoi de cărbuni încinși, strigăt gutural, înecat, sfârșit, iar în încheiere, când focul se stinge, rămâne acea liniște mormântală, dureroasă, dar liniștitoare într-un mod sumbru.

Îmi este greu să mai citez din această carte. Simt că aș face discriminare între poezii, între strofe, căci e deprisos dacă nu pot transcrie cartea cu totul, când știi că ți-a plăcut fiecare vers în parte, că a avut ceva unic și că ar fi păcat să nu-l împărtășești și pe el.

Nu cred că mai am să adaug decât că această carte este cu adevărat favorita mea dintre toate lecturile mele de până acum. Va dura mult timp până mă voi opri să o recitesc, să zâmbesc subtil la ironia acidă aproape continuu prezentă, să mă simt ca acel martor ajuns prea târziu să ajute, sau însăși cea care a scris o parte din poeme, la cât de mult m-am regăsit în ele.

Dacă mă întrebați câte steluțe primește această carte pentru rating, lăsați-mă să vă13330873_1692780094306069_5147114338133664911_n invit la o plimbare într-o noapte senină, perfectă, fără cel mai mic punctuleț care i-ar putea eclipsa măreția. M-aș opri din mers doar atunci când l-am putea acapara cu privirea pe tot, ca pe un întreg, nu doar o suprafață restrânsă ce îi subestimează adevărata frumusețe. Răspunsul l-ați avea în față, v-aș lăsa pe voi să faceți calculul dacă asta vă doriți. Pentru mine este irelevant. Vă las cu niște melodii la care m-am toot gândit pe parcursul lecturării.

-astă melodie nu e pentru toată lumea :D-

Mulțumesc din nou, Anca!!

Cartea poate fi comandată AICI.

Lili

Advertisements

One comment on “Sertarul cu ură de Anca Zaharia- Recenzie

  1. […] Mulțumesc din nou pentru interviu, Anca. Cartea ei poate fi comandată AICI, iar recenzia mea o găsiți AICI. […]

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s