Bookblogger Tag

Holaaa! Afară e caaald… Soarele e nemerniiic… Iară Lili face un tag drăguț pe care i l-a lăsat Yuki.

Despre ce e vorba?

Bookblogger tag!

Să începem!

1. Top 3 lucruri pe care nu le suporți la o carte?

Nu suport cărțile în care totul e lapte și miere, cele cu personaje utopice și fermecătoare și cele care abordează teme serioase în mod superficial.

dracula.gif

2. Descrie locul tău perfect pentru citit. 

Cămăruța mea îngustă și drăguță. Poate părea ciudat pentru claustrofobi, nu și pentru agorafobii ca mine. Mă simt perfect înăuntru.

3. Trei confesiuni legate de cărți. 

Îmi aleg cărțile pe care urmează să le citesc în funcție de cât de interesant găsesc titlul. Acum, consider cărțile cu vampiri dezgustătoare *singura excepție fiind Dracula*. Șiii… Caut din ce în ce mai mult cărțile lui Gabriel Garcia Marquez.

4. Când a fost ultima dată când ai plâns în cursul lecturării unei cărți?

Pff… Pot răspunde cu ‘pas’. Nu? Nu? Off… Recunosc, am plâns la Sertarul cu ură, DAR nu pentru că ar fi existat melodramatism. În niciun caz. Cred că a fost de frustrare, sau mai degrabă furie. Mi-am regăsit în această carte cam toată ura strânsă în ani pentru tot ce ține de univers.

giphy.gif

5. Câte cărți se află în acest moment pe noptiera ta?

Nu am noptieră. Îmi las cărțile pe care le citesc/ urmează să le citesc pe pat. Acum recitesc Oameni, îngeri și demoni care a rămas la fel de simpatică cum mi-o amintesc. Mai am Identitatea de Kundera și Regina de gheață pe care abia aștept să le încep .

6. Care este gustarea ta preferată în timp ce citești?

Hmm… Popcorn? Și ceai sau ciocolată caldă. Nu știu, de obicei nu mănânc/ sorb în timp ce citesc. Sunt destul de neatentă, mai ales dacă povestea este captivantă, și țin prea mult la cărți pentru a le trata astfel.

7. Numește trei cărți pe care le-ai recomanda tuturor.

Tuturor? Ăă… Chiar și celor care nu au citit o carte în viața lor? Ok. Păi atunci voi recomanda următoarele serii: Jocurile Foamei, Academia Vampirilor și ceva Casa Nopții. Nu am nimic cu aceste serii, chiar și eu mai citesc astfel de cărți cât timp sunt în reading slump sau doar obosită. Doar că simt că am nevoie de ceva mai complex, care să-mi potolească setea pentru întrebări, iar care apoi să mă sece din nou. E drăguț așa.

8. Arată-ne o poză cu raftul tău favorit din biblioteca ta.

13529022_1704097613174317_3828522787251695168_n.jpg

Ăsta e destul de drăguț *scuzaați claritatea imaginii*.

9. Scrie în trei cuvinte ce înseamnă cărțile pentru tine.

Emoție. Dăruire. Demență.

Și alte o mie de lucruri.

tumblr_nh9h3gG1fu1rp0vkjo1_500.gif

10. Care este cel mai mare secret de cititor al tău?

Urăsc să împărtășesc secrete. Urăsc. Știu că totuși dacă nu vă dau ceea ce vreți nu veți mai citi niciun articol de-al meu… Așa că, spre amuzamentul vostru, spun că pe când eram mică (da’ mică și tare toantă), îmi plăcea mult seria aia, cum se numea? Tw- toai- twi…Ăăă…Twilight? Ăhă! Dap. Ăsta-i secretul. Nu că ar mai fi.

 Nu știu cine a mai făcut tag-ul, așa că cei care vor să-l preia, sunt liberi să o facă 🙂

Lili.

Interviu cu Andrei Cioată

13344637_863965967083068_2179649879278129652_n

Andrei Cioată, scriitorul romanului Toate sfârșiturile sunt la fel, este de o sensibiltate năucitoare, un suflet blând și profund, incredibil de talentat în arta cuvintelor, și la fel ca Andrei personajul din a lui carte, este perfecționist și se luptă să se facă remarcat; să lase ceva din urma sa, fapt care l-a și reușit.

Astăzi îl vom cunoaște mai bine pe Andrei, autorul care plănuiește curând să publice, de această dată, un volum de poezii.

   1. Bună, Andrei! Mă bucur că ai acceptat să-mi răspunzi la întrebări! Încă de când am terminat să-ți citesc romanul, m-am întrebat dacă ți-a luat sau nu mult timp să-l scrii. Am observat cât de atent ți-ai ales cuvintele, și tind să cred că ai lucrat la el mai mult în momente intense. Am dreptate?

   Bună, Lili. Mulțumesc mult pentru acest interviu și te rog să-mi scuzi întârzierea, dar sunt prins cu destul de multe lucruri. Prioritare, să le spun așa. Au fost momente intense în care am lucrat la roman, momente intense în care am scris, în care am trăit ce-am scris, dar cuvintele, sincer, nu le-am ales eu. Niciodată. Când începeam să scriu, ele pur și simplu vineau de la sine, de undeva din meningele creierului, habar n-am, dar cred că, în acele momente, am făcut apel la ceea ce activitatea mea literară, experiența mea a sute de cărți citite, înseamnă. Pur și simplu veneau, iar eu le integram într-o formă viabilă. În pas cu dezvoltarea romanului meu. Și-atât!

 

   2. De unde izvorăște sensibilitatea ta și a lui Andrei (personajul) ? Am avut senzația că acesta a fost deosebit chiar dinainte de trece prin dificultăți semnificative.

   În primul rând, din imaginație. Și, totuși, vreau să cred că fiecare autor se inspiră din viața lui reală. Zeruya Shalev spunea: „… orice carte scrisă are nevoie de un trecut.” Ei, bine, mai bine n-ar putea-o spune cineva. Orice carte are nevoie de un trecut din care să fie țesută. Dacă nu recunoști asta, este nedrept. Nu doar pentru cititor, aș spune, ci și pentru tine. Pentru tine, ca scriitor.

 

    3. Chiar și înainte de a debuta, ai avut o relație specială cu arta scrisă, fapt pe care îl putem observa de pe blogul tău Where the rain falls. Totuși, această conexiune s-a consolidat de abia în clasa a-9a. Care a fost romanul care te-a introdus definitiv în lumea cărților?

   Hm… Sincer, prima mea lectură cu sufletul a fost Maitreyi, de Mircea Eliade. Am citit-o într-o zi. Defenitiv, definitoriu, aceasta este cartea care mi-a indicat calea pe care merg acum. Și nu regret deloooc!

 

   4. În “Toate sfarsiturile sunt la fel”, B. are un rol important în maturizarea lui Andrei. Fiind un personaj cu puternică însemnătate, cred că toți fanii romanului se întreabă la ce nume te-ai gândit pe când lucrai la acest caracter. Ni l-ai putea împărtăși?

   Nu știu cât de prostesc o să sune ce vreau să spun, dar, sincer, nu m-am gândit vreodată la un nume pe care să-l accord lui acestui personaj, B. Da, recunosc, îmi tot făceam scenarii, cum ar fi fost să-l cheme așa, cum ar fi fost să-l cheme așa, dar așa? Nu. Nu. Cred că B. este inițiala care l-ar caracteriza cel mai bine. Fiecare citititor i-ar putea atribui un nume. Irelevant, oricum, sufletul este identitatea noastră, nu o ordine de litere dintr-un buletin!

 

   5. Care a fost personajul tău preferat din propia-ți carte și de ce?

   B. De ce? Simplu: pentru că el este o întruchipare, fie și ea ficțională și într-o măsură destul de mica, a mea.

 

    6. Ne-ai putea împărtăși câteva citate din cărțile tale preferate?

   Sigur că da. Pe aripile vântului este, a fost și va fi cartea mea preferată din toate timpurile. Am certitudinea asta! Un citat favorit din această carte ar fi ‘… și mâine e o zi.’ . Apoi, chiar recent am terminat o carte pur și simplu minunată, Îți voi dărui soarele, de Jandy Nelson. Deși nu prea sunt eu cu cărțile cu și despre adolescenți, această carte pur și simplu mi-a intrat sub piele și a născut atâtea sentimente în mine! Oh! „Cerul din burtă”, de Ioana Nicolaie, Anna Karenina, Un veac de singurătate, Second life, de S.J. Watson, sunt un mare fan Lord of the rings, de Tolkien. Și ar mai fi!

 

    7. Ce schimbă cărțile în viața ta?

    Totul. Fără să exagerez. Cărțile sunt suflete înrădăcinate în realitatea noastră!

 

    8. Deși BAC-ul se apropie primejdios, ai ales să-ți petreci timpul lucrând la un volum de poezii. Iată! “Surâsuri aldine” nu numai că este terminat și gata de răsfoit, se mândrește și cu hăinuțe frumoase! Fiind prima lucrare de o asemenea amploare în versuri, bănuiesc că a întâmpinat și dificultăți. Au existat momente în care ai simțit ca nu îl poți continua atât din cauza ideilor ce ți se încâlceau, cât și a stresului acumulat din urma olimpiadelor la care ai participat și a școlii? Dacă da, cum ai reușit să treci peste acestea?

    Nu mă sperie BAC-ul. Deloc. Sunt oarecum speriat de admiterea de la facultate, pentru că e destul de mult și-mi doresc cu toată inima să reușesc. Poate ar suna arogant, dar niciodată nu mă chinui să scriu. Încep să scriu, iar cuvintele pur și simplu curg pe foaie, curg în poezie, se-așază singură, dansează, pam-pam, și iată poezia. Stresul a fost, deopotrivă, înfiorător. Am avut zile în care am crezut că am să clachez, că nu mai pot, că totul este de prisos și nu voi reuși niciodată. Bineînțeles, mi-am alungat aceste „gânduri negre”, m-am reînarmat cu dorință, speranță… și vreo cinci manual de chimie și trei de bio. Dă-i tare, zbate-te, dacă vrei să reușești! Nimic nu pică din cer – dacă nu e ploaie!

13315436_863956297084035_8881429645902912723_n.jpg

 

   9. Ne-ai putea împărtăși câteva versuri din “Surâsuri aldine”?

trăiesc înlăuntrul meu cu un străin
care țipă și strigă
dintr-un salt el cade lângă mine
și-l observ aproape de gâtul meu
lângă părul meu îi văd părul
atât de frumos
lângă mâinile mele i se mișcă mâinile
atât de subțiri
mă ascund sub o piatră
aici, vreau să cred, nu încăpem amândoi.
dorm pentru a se odihni el
mă trezesc pentru ca el să plece altundeva
mâinile mele, brațele mele precum o gloată
le-am adus aici
doar pentru el.
eu –
eu sunt străinul.

 

10. Ce spun cărțile pe care le citești despre tine?

   Îmi place să citesc despre viață și oameni. Despre ce-au ei mai fictional, având în vedere cât sunt de fictive. De asta îmi place Alice Munro. De asta nu citesc fantasy, de asta nu citesc SF, despre roboți, despre cibernetică. Nu, nu. Omul este cel mai mare mister al universului, el trebuie descoperit și cercetat.

 

11. Ce spun cărțile pe care le-ai scris despre tine?

   Că dacă-ți dorești cu adevărat, mereu vei reuși. Mereu.

9550_778922775587388_4090646039521720117_n.jpg

 

12. Compune un haiku cu titlul “Libertate”!

joc practic și fictiv: dacă privești în dreapta ai să observe a ta mână

stângă, peste cea dreaptă

și doar când le vei ridica una de peste cealaltă, vei ști ce înseamnă libertatea.

 

Mulțumesc, din nou, Andrei! Pentru a-i comada cartea lui Andrei,  dați click AICI. Pentru a citi recenzia acestei cărți, click AICI.

Interviu cu Anca Zaharia!

12821494_1035184609838379_2137944163454389711_n.jpg

 

Anca Zaharia este autoarea volumului de poezii Seratarul cu ură, carte în care și-a adunat toți anii petrecuți cu dispreț și disperare și i-a pus pe hârtie. Cristina Nemerovschi, critic literar și autoare la rândul ei, spune:

Anca Zaharia este unul dintre acei rari scriitori inteligenți, cu gust impecabil în ce privește literatura scrisă de alții, care a citit și a înțeles îndeajuns de mult încât își permite să se joace chiar și cu acele teme în fața cărora novicii au în general o formă de respect paralizantă, care le inhibă scrisul, ajungând să-l facă ridicol, fals sau clișeic – aflată la polul opus, Zaharia scrie cu ușurință și umor despre moarte, iubire, copilărie, părinți, obsesii, nemulțumiri, dezgust, despre lumea din jur, simțind că tot ceea ce poate fi trăit poate fi de asemenea pus într-o poezie. Și câtă dreptate are!

Astăzi vom avea ocazia de a o cunoaște mai bine pe autoare, printr-un interviu!

12928165_10208807459002046_6456155167133185553_n

   1. Bună, Anca! Mă bucur că ai acceptat să-mi răspunzi la întrebări! Pentru început, aș vrea să te întreb dacă tu consideri lectura autoterapie și de ce.

Bună, Lili! Eu mă bucur că-mi pui întrebări, că mă simt băgată în seamă și e bine.

Da, lectura e autoterapie, dar nu pentru toată lumea. Unii chiar scriu să-și rezolve niște lucruri, alții scriu că așa e cool, alții poate dintr-o combinație între cele două.

 

 2. Deși ai debutat acum un an, ai afirmat că încă iubești cărțile “ca în prima zi”. Alegi titlurile pe care vrei să le citești după anumite criterii? Dacă da, care sunt acestea?

Cărțile le iubesc dintotdeauna și n-au legătură cu debutul. În mintea mea există o delimitare clară: există CĂRȚI și mai există și cartea mea, care e o chestie cumva adiacentă acestei bule imense cu cărți în general. Sunt un om slab și aleg cartea după copertă, după culoare, după tot ce-ți fură ochii și te păcălește că așa poate fi și conținutul. Nu mă prea înșel, totuși. Dar am în cap o listă maaare cu autori pe care îi caut mereu (Steinbeck, Danilo Kis, Palahniuk, Waltari) și chiar de edituri (Polirom, Humanitas Fiction – sunt infime șansele de a da greș), dar și o listă cu autori pe care nu îi voi cumpăra, pentru că nu mă interesează, însă și una de edituri de la care nu cred să fiu vreodată tentată să trec de primele etape ale răsfoirii și citirii unui paragraf-două (For You, Adevăr Divin).

 

 3. În ce măsură s-a schimbat viața ta după debut?

Nu s-a prea schimbat. În mod clar nu mi-am cumpărat o vilă pe malul oceanului, așa cum e dezirabil.

Am cunoscut câțiva oameni faini care au fost plăcut impresionați de carte, am primit câteva reproșuri de la unii care au zis că nu-i bine că „Sertarul cu ură” te face să te simți nasol, că o carte trebuie să te facă fericit, în viziunea lor. Per ansamblu, cred că am mai învățat câte ceva despre oameni.

 

   4. Spune-ne un roman care a avut rolul de a te schimba la un moment dat, te rog. Ți-ai putea explica alegerea printr-un citat din cartea respectivă?

Vaaai, mereu îmi place să zic despre cât de mult m-a impresionat „Bucuria vieții” a lui Irving Stone, cartea despre viața nefericită și boemă a lui Van Gogh. Ce mi-a plăcut mult în cartea asta e ceea ce îi spune cineva lui Vincent (cred că fratele lui, dar nu sunt sigură): „Omul care n-a fost niciodată nefericit n-are ce picta, Van Gogh. Fericirea e bovină, e bună doar pentru vaci sau negustori. Artiștii își trag seva din durere.”

 

   5. Ai da o petrecere literară cu tema…

Deja clișeic, acum că toată lumea a descoperit cât de minunat a fost Jazz Age, dar aș da o petrecere literară cu tema New Orleans în anii 1920.

 

 6. Jurnalul tău de librar este foarte cunoscut! După fiecare “episod” din acesta, mi se întâmplă să mă întreb: “Pe o scară de la 1 la 10, cât de mult îți urăști tu, Anco, slujba?”

Nu-mi urăsc deloc jobul. Probabil pare paradoxal. Din toată istoria mea de librărit, locul ăsta de muncă e cel mai bine plătit, cu programul cel mai ușor de acceptat, cu cei mai faini colegi și tot așa. Însă clienții sunt insuportabili, cred că ușor mai nașpa decât cei întâlniți prin alte părți. Ori îmbătrânesc eu și mi se duce răbdarea pentru aerele tuturor cretinilor cu pretenții care nu înțeleg logica elementară, iscându-se situații de genul:

– Vreau peretele ăsta.

– Poftim?

– Ăsta. Peretele. Acum, al meu. Vreau, ngî, ngî.

– Știți, e un perete, nu e de vânzare.

– Cuuum? Ești nesimțită, nu-ți faci treaba. E magazin, trebuie să fie totul de vânzare. De ce nu-mi dai? Tu știi cine sunt eu? Sunt cetățean european, chem Protecția Consumatorului dacă mai ești așa negativistă și zici nu și nu.

Sigur, este o situație posibilă, nu s-a întâmplat încă. Nu cu peretele, dar s-a întâmplat fix așa cu alte chestii care nu-s de vânzare, iar pentru mine ăsta e motiv să vreau să pocnesc oameni.

 

 7. Ce ai fi vrut sa devii când erai mică?

Când eram chiar tare mică, mă vedeam ba Andreea Marin, ba ceva secretară îngropată în hârtii. Apoi, multă vreme, profesoară. Apoi, știi tu, I gave up.

 

 8. Ai obiceiuri proaste în timp ce scrii /citești?

În timp ce scriu, nu. Sunt în altă lume, altă dimensiune, n-am treabă cu nimic din realitatea de lângă mine.

Până acum câteva luni mâncam când citeam. Am scăpat de obiceiul ăsta cretin, mi-am dat seama că nu-mi era foame, în primul rând  (și-atunci de ce să ronțăi?), iar în al doilea rând am vrut să fac o delimitare: îmi place foarte mult să mănânc și-mi place la fel de mult să citesc. De ce să le amestec?

 

   9. Ce înseamnă arta pentru tine?

Cam ce zice citatul de mai sus din „Bucuria vieții”: arta este durere, iar asta o face cu atât mai mult frumoasă și importantă.

 

   10. Am auzit că lucrezi la un roman despre un restaurant ambulant (pe care sper că îl vei publica). Ne-ai putea da mai multe detalii?

Da, este ceva lume în plin proces de degradare apocaliptică; acțiunea se întâmplă în viitor, iar cei inutili societății ajung să fie vânat și apoi hrană pentru cei bogați în acest restaurant.

 

    11. Să presupunem că vei publica acest roman. Ce titlu ai vrea să-i dai?

Are și un titlu de lucru romanul, posibil să rămână acesta: Meniu Special.

 

    12. Scrie 5 versuri în jurul unui sentiment la alegere.

Pentru ce să lupți

Când știi că și fără luptă

Tot acolo

Jos

Ajungi?

Mulțumesc din nou pentru interviu, Anca. Cartea ei poate fi comandată AICI, iar recenzia mea o găsiți AICI.