Interviu cu Anca Zaharia!

12821494_1035184609838379_2137944163454389711_n.jpg

 

Anca Zaharia este autoarea volumului de poezii Seratarul cu ură, carte în care și-a adunat toți anii petrecuți cu dispreț și disperare și i-a pus pe hârtie. Cristina Nemerovschi, critic literar și autoare la rândul ei, spune:

Anca Zaharia este unul dintre acei rari scriitori inteligenți, cu gust impecabil în ce privește literatura scrisă de alții, care a citit și a înțeles îndeajuns de mult încât își permite să se joace chiar și cu acele teme în fața cărora novicii au în general o formă de respect paralizantă, care le inhibă scrisul, ajungând să-l facă ridicol, fals sau clișeic – aflată la polul opus, Zaharia scrie cu ușurință și umor despre moarte, iubire, copilărie, părinți, obsesii, nemulțumiri, dezgust, despre lumea din jur, simțind că tot ceea ce poate fi trăit poate fi de asemenea pus într-o poezie. Și câtă dreptate are!

Astăzi vom avea ocazia de a o cunoaște mai bine pe autoare, printr-un interviu!

12928165_10208807459002046_6456155167133185553_n

   1. Bună, Anca! Mă bucur că ai acceptat să-mi răspunzi la întrebări! Pentru început, aș vrea să te întreb dacă tu consideri lectura autoterapie și de ce.

Bună, Lili! Eu mă bucur că-mi pui întrebări, că mă simt băgată în seamă și e bine.

Da, lectura e autoterapie, dar nu pentru toată lumea. Unii chiar scriu să-și rezolve niște lucruri, alții scriu că așa e cool, alții poate dintr-o combinație între cele două.

 

 2. Deși ai debutat acum un an, ai afirmat că încă iubești cărțile “ca în prima zi”. Alegi titlurile pe care vrei să le citești după anumite criterii? Dacă da, care sunt acestea?

Cărțile le iubesc dintotdeauna și n-au legătură cu debutul. În mintea mea există o delimitare clară: există CĂRȚI și mai există și cartea mea, care e o chestie cumva adiacentă acestei bule imense cu cărți în general. Sunt un om slab și aleg cartea după copertă, după culoare, după tot ce-ți fură ochii și te păcălește că așa poate fi și conținutul. Nu mă prea înșel, totuși. Dar am în cap o listă maaare cu autori pe care îi caut mereu (Steinbeck, Danilo Kis, Palahniuk, Waltari) și chiar de edituri (Polirom, Humanitas Fiction – sunt infime șansele de a da greș), dar și o listă cu autori pe care nu îi voi cumpăra, pentru că nu mă interesează, însă și una de edituri de la care nu cred să fiu vreodată tentată să trec de primele etape ale răsfoirii și citirii unui paragraf-două (For You, Adevăr Divin).

 

 3. În ce măsură s-a schimbat viața ta după debut?

Nu s-a prea schimbat. În mod clar nu mi-am cumpărat o vilă pe malul oceanului, așa cum e dezirabil.

Am cunoscut câțiva oameni faini care au fost plăcut impresionați de carte, am primit câteva reproșuri de la unii care au zis că nu-i bine că „Sertarul cu ură” te face să te simți nasol, că o carte trebuie să te facă fericit, în viziunea lor. Per ansamblu, cred că am mai învățat câte ceva despre oameni.

 

   4. Spune-ne un roman care a avut rolul de a te schimba la un moment dat, te rog. Ți-ai putea explica alegerea printr-un citat din cartea respectivă?

Vaaai, mereu îmi place să zic despre cât de mult m-a impresionat „Bucuria vieții” a lui Irving Stone, cartea despre viața nefericită și boemă a lui Van Gogh. Ce mi-a plăcut mult în cartea asta e ceea ce îi spune cineva lui Vincent (cred că fratele lui, dar nu sunt sigură): „Omul care n-a fost niciodată nefericit n-are ce picta, Van Gogh. Fericirea e bovină, e bună doar pentru vaci sau negustori. Artiștii își trag seva din durere.”

 

   5. Ai da o petrecere literară cu tema…

Deja clișeic, acum că toată lumea a descoperit cât de minunat a fost Jazz Age, dar aș da o petrecere literară cu tema New Orleans în anii 1920.

 

 6. Jurnalul tău de librar este foarte cunoscut! După fiecare “episod” din acesta, mi se întâmplă să mă întreb: “Pe o scară de la 1 la 10, cât de mult îți urăști tu, Anco, slujba?”

Nu-mi urăsc deloc jobul. Probabil pare paradoxal. Din toată istoria mea de librărit, locul ăsta de muncă e cel mai bine plătit, cu programul cel mai ușor de acceptat, cu cei mai faini colegi și tot așa. Însă clienții sunt insuportabili, cred că ușor mai nașpa decât cei întâlniți prin alte părți. Ori îmbătrânesc eu și mi se duce răbdarea pentru aerele tuturor cretinilor cu pretenții care nu înțeleg logica elementară, iscându-se situații de genul:

– Vreau peretele ăsta.

– Poftim?

– Ăsta. Peretele. Acum, al meu. Vreau, ngî, ngî.

– Știți, e un perete, nu e de vânzare.

– Cuuum? Ești nesimțită, nu-ți faci treaba. E magazin, trebuie să fie totul de vânzare. De ce nu-mi dai? Tu știi cine sunt eu? Sunt cetățean european, chem Protecția Consumatorului dacă mai ești așa negativistă și zici nu și nu.

Sigur, este o situație posibilă, nu s-a întâmplat încă. Nu cu peretele, dar s-a întâmplat fix așa cu alte chestii care nu-s de vânzare, iar pentru mine ăsta e motiv să vreau să pocnesc oameni.

 

 7. Ce ai fi vrut sa devii când erai mică?

Când eram chiar tare mică, mă vedeam ba Andreea Marin, ba ceva secretară îngropată în hârtii. Apoi, multă vreme, profesoară. Apoi, știi tu, I gave up.

 

 8. Ai obiceiuri proaste în timp ce scrii /citești?

În timp ce scriu, nu. Sunt în altă lume, altă dimensiune, n-am treabă cu nimic din realitatea de lângă mine.

Până acum câteva luni mâncam când citeam. Am scăpat de obiceiul ăsta cretin, mi-am dat seama că nu-mi era foame, în primul rând  (și-atunci de ce să ronțăi?), iar în al doilea rând am vrut să fac o delimitare: îmi place foarte mult să mănânc și-mi place la fel de mult să citesc. De ce să le amestec?

 

   9. Ce înseamnă arta pentru tine?

Cam ce zice citatul de mai sus din „Bucuria vieții”: arta este durere, iar asta o face cu atât mai mult frumoasă și importantă.

 

   10. Am auzit că lucrezi la un roman despre un restaurant ambulant (pe care sper că îl vei publica). Ne-ai putea da mai multe detalii?

Da, este ceva lume în plin proces de degradare apocaliptică; acțiunea se întâmplă în viitor, iar cei inutili societății ajung să fie vânat și apoi hrană pentru cei bogați în acest restaurant.

 

    11. Să presupunem că vei publica acest roman. Ce titlu ai vrea să-i dai?

Are și un titlu de lucru romanul, posibil să rămână acesta: Meniu Special.

 

    12. Scrie 5 versuri în jurul unui sentiment la alegere.

Pentru ce să lupți

Când știi că și fără luptă

Tot acolo

Jos

Ajungi?

Mulțumesc din nou pentru interviu, Anca. Cartea ei poate fi comandată AICI, iar recenzia mea o găsiți AICI.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s