Interviu cu Andrei Cioată

13344637_863965967083068_2179649879278129652_n

Andrei Cioată, scriitorul romanului Toate sfârșiturile sunt la fel, este de o sensibiltate năucitoare, un suflet blând și profund, incredibil de talentat în arta cuvintelor, și la fel ca Andrei personajul din a lui carte, este perfecționist și se luptă să se facă remarcat; să lase ceva din urma sa, fapt care l-a și reușit.

Astăzi îl vom cunoaște mai bine pe Andrei, autorul care plănuiește curând să publice, de această dată, un volum de poezii.

   1. Bună, Andrei! Mă bucur că ai acceptat să-mi răspunzi la întrebări! Încă de când am terminat să-ți citesc romanul, m-am întrebat dacă ți-a luat sau nu mult timp să-l scrii. Am observat cât de atent ți-ai ales cuvintele, și tind să cred că ai lucrat la el mai mult în momente intense. Am dreptate?

   Bună, Lili. Mulțumesc mult pentru acest interviu și te rog să-mi scuzi întârzierea, dar sunt prins cu destul de multe lucruri. Prioritare, să le spun așa. Au fost momente intense în care am lucrat la roman, momente intense în care am scris, în care am trăit ce-am scris, dar cuvintele, sincer, nu le-am ales eu. Niciodată. Când începeam să scriu, ele pur și simplu vineau de la sine, de undeva din meningele creierului, habar n-am, dar cred că, în acele momente, am făcut apel la ceea ce activitatea mea literară, experiența mea a sute de cărți citite, înseamnă. Pur și simplu veneau, iar eu le integram într-o formă viabilă. În pas cu dezvoltarea romanului meu. Și-atât!

 

   2. De unde izvorăște sensibilitatea ta și a lui Andrei (personajul) ? Am avut senzația că acesta a fost deosebit chiar dinainte de trece prin dificultăți semnificative.

   În primul rând, din imaginație. Și, totuși, vreau să cred că fiecare autor se inspiră din viața lui reală. Zeruya Shalev spunea: „… orice carte scrisă are nevoie de un trecut.” Ei, bine, mai bine n-ar putea-o spune cineva. Orice carte are nevoie de un trecut din care să fie țesută. Dacă nu recunoști asta, este nedrept. Nu doar pentru cititor, aș spune, ci și pentru tine. Pentru tine, ca scriitor.

 

    3. Chiar și înainte de a debuta, ai avut o relație specială cu arta scrisă, fapt pe care îl putem observa de pe blogul tău Where the rain falls. Totuși, această conexiune s-a consolidat de abia în clasa a-9a. Care a fost romanul care te-a introdus definitiv în lumea cărților?

   Hm… Sincer, prima mea lectură cu sufletul a fost Maitreyi, de Mircea Eliade. Am citit-o într-o zi. Defenitiv, definitoriu, aceasta este cartea care mi-a indicat calea pe care merg acum. Și nu regret deloooc!

 

   4. În “Toate sfarsiturile sunt la fel”, B. are un rol important în maturizarea lui Andrei. Fiind un personaj cu puternică însemnătate, cred că toți fanii romanului se întreabă la ce nume te-ai gândit pe când lucrai la acest caracter. Ni l-ai putea împărtăși?

   Nu știu cât de prostesc o să sune ce vreau să spun, dar, sincer, nu m-am gândit vreodată la un nume pe care să-l accord lui acestui personaj, B. Da, recunosc, îmi tot făceam scenarii, cum ar fi fost să-l cheme așa, cum ar fi fost să-l cheme așa, dar așa? Nu. Nu. Cred că B. este inițiala care l-ar caracteriza cel mai bine. Fiecare citititor i-ar putea atribui un nume. Irelevant, oricum, sufletul este identitatea noastră, nu o ordine de litere dintr-un buletin!

 

   5. Care a fost personajul tău preferat din propia-ți carte și de ce?

   B. De ce? Simplu: pentru că el este o întruchipare, fie și ea ficțională și într-o măsură destul de mica, a mea.

 

    6. Ne-ai putea împărtăși câteva citate din cărțile tale preferate?

   Sigur că da. Pe aripile vântului este, a fost și va fi cartea mea preferată din toate timpurile. Am certitudinea asta! Un citat favorit din această carte ar fi ‘… și mâine e o zi.’ . Apoi, chiar recent am terminat o carte pur și simplu minunată, Îți voi dărui soarele, de Jandy Nelson. Deși nu prea sunt eu cu cărțile cu și despre adolescenți, această carte pur și simplu mi-a intrat sub piele și a născut atâtea sentimente în mine! Oh! „Cerul din burtă”, de Ioana Nicolaie, Anna Karenina, Un veac de singurătate, Second life, de S.J. Watson, sunt un mare fan Lord of the rings, de Tolkien. Și ar mai fi!

 

    7. Ce schimbă cărțile în viața ta?

    Totul. Fără să exagerez. Cărțile sunt suflete înrădăcinate în realitatea noastră!

 

    8. Deși BAC-ul se apropie primejdios, ai ales să-ți petreci timpul lucrând la un volum de poezii. Iată! “Surâsuri aldine” nu numai că este terminat și gata de răsfoit, se mândrește și cu hăinuțe frumoase! Fiind prima lucrare de o asemenea amploare în versuri, bănuiesc că a întâmpinat și dificultăți. Au existat momente în care ai simțit ca nu îl poți continua atât din cauza ideilor ce ți se încâlceau, cât și a stresului acumulat din urma olimpiadelor la care ai participat și a școlii? Dacă da, cum ai reușit să treci peste acestea?

    Nu mă sperie BAC-ul. Deloc. Sunt oarecum speriat de admiterea de la facultate, pentru că e destul de mult și-mi doresc cu toată inima să reușesc. Poate ar suna arogant, dar niciodată nu mă chinui să scriu. Încep să scriu, iar cuvintele pur și simplu curg pe foaie, curg în poezie, se-așază singură, dansează, pam-pam, și iată poezia. Stresul a fost, deopotrivă, înfiorător. Am avut zile în care am crezut că am să clachez, că nu mai pot, că totul este de prisos și nu voi reuși niciodată. Bineînțeles, mi-am alungat aceste „gânduri negre”, m-am reînarmat cu dorință, speranță… și vreo cinci manual de chimie și trei de bio. Dă-i tare, zbate-te, dacă vrei să reușești! Nimic nu pică din cer – dacă nu e ploaie!

13315436_863956297084035_8881429645902912723_n.jpg

 

   9. Ne-ai putea împărtăși câteva versuri din “Surâsuri aldine”?

trăiesc înlăuntrul meu cu un străin
care țipă și strigă
dintr-un salt el cade lângă mine
și-l observ aproape de gâtul meu
lângă părul meu îi văd părul
atât de frumos
lângă mâinile mele i se mișcă mâinile
atât de subțiri
mă ascund sub o piatră
aici, vreau să cred, nu încăpem amândoi.
dorm pentru a se odihni el
mă trezesc pentru ca el să plece altundeva
mâinile mele, brațele mele precum o gloată
le-am adus aici
doar pentru el.
eu –
eu sunt străinul.

 

10. Ce spun cărțile pe care le citești despre tine?

   Îmi place să citesc despre viață și oameni. Despre ce-au ei mai fictional, având în vedere cât sunt de fictive. De asta îmi place Alice Munro. De asta nu citesc fantasy, de asta nu citesc SF, despre roboți, despre cibernetică. Nu, nu. Omul este cel mai mare mister al universului, el trebuie descoperit și cercetat.

 

11. Ce spun cărțile pe care le-ai scris despre tine?

   Că dacă-ți dorești cu adevărat, mereu vei reuși. Mereu.

9550_778922775587388_4090646039521720117_n.jpg

 

12. Compune un haiku cu titlul “Libertate”!

joc practic și fictiv: dacă privești în dreapta ai să observe a ta mână

stângă, peste cea dreaptă

și doar când le vei ridica una de peste cealaltă, vei ști ce înseamnă libertatea.

 

Mulțumesc, din nou, Andrei! Pentru a-i comada cartea lui Andrei,  dați click AICI. Pentru a citi recenzia acestei cărți, click AICI.

Advertisements

2 comments on “Interviu cu Andrei Cioată

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s